Antrenorul campioanei, Gică Hagi, a avut o recție nervoasă la finalul meciului cu Astra, după ce i-a strâns mâna tehnicianului advers, Gheorghe Mulțescu. Cel poreclit SMURD i-a spus lui Hagi că echipa sa a fost mai bună, moment în care „Regele” s-a enervat și a strigat în gura mare că asta e vrăjeală, iar apoi i-a acuzat pe cei de la Astra că au tras de timp. Momentul a fost surprins de cameramanii Telekom Sport.
VIDEO CU MOMENTUL
După ce a dat mâna cu Mulțescu, Hagi a plecat nervos spre cabine, spunând: „Hai, mă, lasă-mă… asta e vrăjeală, ați tras de timp””
Mulțescu a discutat despre momentul respectiv în fața reporterilor, spunând că înțelege reacția lui Hagi: „M-a repezit și pe mine, nu meritam treaba asta. Eu l-am felicitat. I-am zis > și el mi-a zis >, ce a zis pe acolo. N-am înțeles. Nu meritam lucrul ăsta! I-am înțeles. Nu sunt supărat pe el. Și eu, în situația lui, poate reacționam la fel. Dar poate aș fi reacționat și eu la fel în locul lui, nu sunt supărat pe el”.
Viitorul și Astra au remizat vineri la Ovidiu, scor 1-1, în a treia etapă a playoff-ului Ligii 1 Betano. Abang a deschis scorul în debutul partidei, iar Drăguș a egalat în ultimul sfert oră. Campioana putea da lovitura în prelungiri, când Mățan a reluat spre poarta adversă, dar bara transversală l-a salvat pe Iliev. În urma acestui rezultat, Astra rămâne pe locul 4, cu 33 de puncte, la o lungime în fața Viitorului. Craiova ocupă locul 3, cu 35 de puncte, dar cu un meci în minus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER